OTILIA CAZIMIR -POETA COPIILOR

12 FEBRUARIE 2010 /116 ani de la naşterea poetei.
Activitate extracurriculară realizată în colaborare cu grupa pregătitoare şi cu Biblioteca comunală Vulcana-Băi.

Program de activitate:

-date despre poeta Otilia Cazimir;

-recitări;

-audiţie muzicală şi karaoke "Supa de zarzavat"-Tudor Gheorghe; http://www.trilulilu.ro/Epaminonda/eb5f6a0c5c214c

-desene (personajele poeziilor Otiliei Cazimir)-lucru pe echipe formate din elevii clasei a IV-a şi preşcolari.

Elena NECULĂESCU-educatoare;

Pompilia BĂJENARU-bibliotecar;
Manuela GHEORGHE -învăţător;

Otilia Cazimir (n. 12 februarie 1894, Cotu Vameş, judeţul Neamţ - d. 8 iunie 1967, Iaşi) este pseudonimul literar al poetei Alexandra Gavrilescu, cunoscută şi ca autoarea unor versuri pentru copii. Acest pseudonim i-a fost ales de către scriitorul Mihail Sadoveanu şi de criticul literar Garabet Ibrăileanu.Era cel de-al cincilea copil al învăţătorului Gheorghe Gavrilescu. Şi-a petrecut copilăria în satul natal şi a început să scrie poezii de când era mică. A urmat cursurile liceale şi universitare la Iaşi, oraş în care şi-a petrecut întreaga viaţă. A debutat în anul 1912 în revistă "Viaţa românească", în care îşi va tipări majoritatea scrierilor. Între anii 1937-1947 a îndeplinit funcţia de inspector al teatrelor din Moldova. Părinţii îi spuneau în copilărie Luchi. Din proza sa autobiografică "A murit Luchi" aflăm că numele de Luchi dispare odată cu intrarea în şcoală, când fetiţa a crescut şi a devenit elevă. Atunci când este strigată de învăţătoare pe numele ei adevărat, fetiţa nu răspunde, pentru că pe ea toată lumea o strigă Luchi. O colegă îi explică învăţătoarei că acasă i se spune "Luchi, ca la caţei!". Mica poetă se simte ruşinată şi îşi spune în sinea ei: "Mi-e ruşine de numele meu, mi-e ruşine de mine, mi-e ruşine de tot!"În copilărie a simţit lipsa prietenilor de joacă, după cum ea însăşi mărturiseşte: "Am fost o fetiţă tare cuminte. Toţi erau mai mari decât mine. Mă jucam singură. Mă sfiam de toţi. Uneori cântam. Alteori priveam gâzele, păsările, când se topeau zăpezile".Otilia Cazimir iubea copiii şi a început să realizeze creaţii literare pentru ei: "Gingăşia copiilor m-a cucerit dintotdeauna. M-am apropiat de ei văzând, scriindu-le poezii vesele cu o nuanţă uşoară de ironie"... "Am început prin a spune copiilor poveşti şi, abia mai târziu, am început să scriu pentru ei. Totul se datorează pasiunii mele precoce pentru astronomie. Când eram o abia ieşită din şcoala primară, le povesteam nepoţilor mei, de care nu mă despărţeau decât câţiva ani, despre stele".

De pe-o „bună dimineaţă”

Otilia Cazimir

De pe-o „bună dimineaţă”

Cu tulpină de cârcel,

A sărit un gândăcel

Cu mustăţile de aţă.
Alţi gândaci, mărunţi şi roşii,

Care-şi poartă fiecare

Ochelarii pe spinare,

Dorm la soare, somnoroşii!
Iar pe-un fir de păpădie,

Ce se-nalţă, drept, din iarbă,

Suie-un cărăbuş cu barbă,

În hăinuţă aurie.
Suie, mândru şi grăbit,

Să vestească-n lumea mare:

- Preacinstită adunare,

Primăvara a sosit!

(„Baba Iarna intră-n sat”, 1954)

( „Versuri”, Editura Tineretului, Bucureşti, 1965)